Despre iubire, iertare si transformare...

Un om minunat mi-a impartasit intr-o zi povestea experimentului cu broscuta. Daca scufunzi o broscuta in apa si o pui pe foc, ea sta cuminte acolo, chiar daca apa devine din ce in ce mai fierbinte, cu riscul de a muri intr-un final. Asta se intampla pentru ca temperatura apei creste treptat, iar broscuta are astfel timp de...acomodare. Daca insa pui intai apa la fiert, iar cand temperatura este foarte mare arunci broscuta in apa, ea sare instant la contactul cu apa, ca..."arsa".

Oare nu e valabil si in cazul nostru?

Mie povestea asta mi-a sunat asa cunoscuta, la nivel subconstient facand instantaneu o pararela cu o anumita situatie din viata mea, pe care la vremea respectiva nu o percepeam astfel, iar urmarile sale m-au indignat, mi se pareau nedrepte, erau...de neinteles. De neinteles initial insa e doar faptul ca inima ne transmite semnale, inima este intuitie, iubire pura, intentii reale, care uneori nu se potrivesc cu realitatea, in acest caz, cu ceea ce ne spune mintea, ego-ul nostru, incapatanarea si apa calduta in care ne scaldam. Si-atunci...cum e posibil? Cum e posibil sa simt intr-un fel si sa gandesc (traiesc) in altul? Atunci cand traiesti ceva anume, dar situatia se indreapta, progresiv, spre ceva de nedorit, te "obisnuiesti" cu incalzirea apei si te adaptezi pe drum, neschimband nimic, neascultandu-ti inima, pentru ca tu stii cum e, esti pe teren binecunoscut, deci de ce ai schimba ceva cand schimbarea implica teama, nu-i asa? Ei, si ce te faci cand din apa calduta cineva te scoate si te arunca direct in oala cu apa fiarta? Oare ce te faci? Sari, te salvezi, deci, te descurci de minune!

Acelasi om minunat m-a ghidat spre raspunsul la intrebarile mele, spre tot ce simt acum fara teama, spre tot ce traiesc si simt de fapt, spre... ceea ce am fost dintotdeauna, dar am fost prea ocupata sa vad, sa valorific, sa dezvolt, sa transform...

Am invatat ca atunci cand nu stai prea mult pe ganduri cand esti intr-o anumita situatie, ci doar intrebi, respiri adanc si asculti...e cel mai bine. Am invatat ca nu merita sa stai in fata unei usi inchise batand la infinit, cu inversunare si durere, pierzandu-ti energia, cand in jurul tau poate fi o alta usa, deschisa, iar tu astfel nu o vezi... Si Ii multumesc Lui Dumnezeu pentru ce aveam sa descopar in spatele altei usi... Am invatat ca de cele mai multe ori cand mintea iti spune ceva, ai indoieli si nelinisti si teama, dar cand iti intrebi inima, raspunsul iti ofera liniste si pace. Am invatat ca dragostea nu se invata, ci pur si simplu... se simte. Am invatat ca fiecare lucru se intampla cu un rost si am ajuns sa multumesc pentru tot, cand a fost, asa cum a fost si pentru ce a rezultat intr-un final din asta. Am invatat sa respir adanc atunci cand mi-e teama, sa aleg sa fiu fericita, in loc sa ma amarasc singura, pentru ca am atatea lucruri pentru care sa fiu cu adevarat recunoscatoare! Am invatat ca e mult mai constructiv sa ma transform uitandu-ma la mine, decat aratand cu degetul in jur, pentru ca celelalte patru degete, indreptate spre mine, imi arata de fapt unde e de lucrat.

Am invatat sa imi ofer sprijinul si ajutorul din suflet doar atunci cand simt si cand imi este solicitat, incetand sa mai stiu eu ce e mai bine pentru ceilalti. Am invatat ca fiecare om este liber sa simta, sa aleaga, sa vrea, sa poata, sa gandeasca, sa descopere, fara sa mai consider ca totul are legatura cu mine, fara sa mai iau totul personal. Am invatat ca ma doare un repros sau o critica din partea cuiva doar atunci cand mie nu-mi place exact acel lucru la mine. Am invatat ca ceea ce ma deranjeaza la altii, ce nu accept sau nu suport, sunt de fapt lucruri pe care nu le accept la mine. Am invatat sa ma accept. Am invatat sa ma iubesc. Am invatat sa nu ma mai invalidez singura, sa nu ma mai tem de judecati, daca dau sau nu dau bine, am invatat ca asta sunt, ca tine de mine sa ma transform, pentru mine si ca fiecare are treaba lui, cu el. Pentru ca totul porneste din interior in exterior si nu invers. Am invatat sa nu imi mai conditionez fericirea, in functie de timp, bani, aspiratii, realizari, implinirea a ceva ce imi doresc, pentru ca de fapt sunt fericita aici, acum, cu ceea ce am, simt si sunt. Am invatat sa ma eliberez si sa ii eliberez pe cei din jurul meu prin iertare, pentru ca resentimentele nu fac altceva decat sa imi faca mie rau, chiar daca mintea mea crede ca astfel voi pedepsi pe cineva. De fapt... ma pedepsesc pe mine, chinuindu-ma cu ceva ce nu-mi face bine, ce nu ma reprezinta. Am invatat sa ma bucur de fiecare lucru si experienta asa cum vin, prin acceptare. Si am invatat ca daca nu reusesc pe moment, e ok, e bine oricum, tot acceptare e. Am invatat sa ma iert pe mine si asta e cel mai important lucru. Am invatat sa iubesc fara teama, pentru ca teama si iubirea nu au ce cauta impreuna, in acelasi timp. Teama ia nastere in minte, iar mintea...e limitata la trecut, la ceea ce stim deja. Teama in dragoste inseamna egoism. Teama de a nu fi ranit inseamna sa te gandesti doar la tine, sa te protejezi pentru a nu suferi TU. Dar cand iubesti din suflet nu ai timp sa gandesti, ci doar sa simti.

Am invatat sa nu-mi mai fie teama de critici, de judecati, de indoieli. Pentru ca atunci cand tu stii cum esti, ca ceea ce simti si exprimi e autentic, asta e tot ce conteaza, iar ceilalti cu siguranta vor simti asta, daca lasa sufletul sa simta si nu mintea sa gandeasca. Am invatat sa ma bucur de fiecare lucru, gest, persoana, am invatat sa las prejudecatile, etichetele si asteptarile la o parte si sa ma las pur si simplu surprinsa. Am invatat sa renunt la a ma lauda cat de puternica sunt eu carandu-mi bolovanul trecutului de gat, cerand in acelasi timp ajutor, cand mult mai usor a fost sa... ii dau drumul. Am invatat ca nu stiu totul, am invatat sa admit asta si e bine asa; iar cand vreau sa stiu, intreb, nu fac supozitii. Am invatat ca dreptatea e relativa si subiectiva, renuntand astfel la a duce lupte seculare in acest sens. Am invatat sa fac cat mai multe lucruri si activitati din pura placere. Am invatat sa ascult semnalele pe care sufletul si trupul meu mi le transmit, sa ma respect, sa iubesc momentele cu mine si sa mi le acord atunci cand am nevoie. Am invatat ca a fi ferm, perceput drept "prost-crescut" nu inseamna a fi rau. Am invatat ca un "nu" categoric e mai benefic decat un "da" cu jumatate de gura; si ca "da" nu inseamna ca esti slab sau prea bun, daca asa simti. Am invatat ca am prieteni, colegi, cunostinte oameni minunati, care merita toata atentia si iubirea mea, neconditionat. Am invatat ca iubirea, sinceritatea si daruirea nu sunt conditionate de nimic. Am invatat ca starea de bine, de liniste si pace pornesc din interior spre exterior si nu invers.

Am realizat ca cel mai bun lucru pe care mi l-am putut oferi eu mie a fost sa ma intreb cine sunt, ce vreau, sa ma caut si sa actionez in acest sens, transformandu-ma in fiecare zi. Am invatat ca "te iubesc", "multumesc" si "iarta-ma" sunt atat de usor de spus cand nu gandesti, ci doar simti. Am realizat ca iubesc cu tot sufletul, ca multumesc in fiecare zi din toata inima si ca iert cu sinceritate. Am realizat ca iubirea si iertarea sunt adevarate binecuvantari, balsam pentru suflet...