Sa aducem un zambet pe chipul copiilor, de 1 Iunie!

     Dragii mei, asa cum probabil v-am obisnuit, dorim din nou sa le facem o mica bucurie in jurul datei de 1 Iunie copiilor de la Marie Curie Bucuresti, sectia oncologie. In acest sens, avem nevoie din nou, de ajutorul vostru pentru o mai mare amploare a acestei actiuni. Asadar pana sambata, 4 iunie strangem din nou jucarii, jocuri si bani pentru ca mai apoi sa mergem la spital incarcati de pungute cu cadouri pentru cei mici.

     Viata lor pe timpul tratamentului se desfasoara acolo, spitalul devenindu-le a doua casa, astfel incat aceasta mica bucurie le ofera o zi speciala, o zi de bucurie, asa cum merita! Pe noi acesti copilasi si parintii lor ne-au invatat ce inseamna cu adevarat credinta, speranta nemasurata, puterea, dorinta si bucuria de a trai. Ne-au invatat sa fim recunoscatori si au reprezentat intotdeauna o lectie de viata...  

     Va astept cu drag sa contribuiti la aceasta actiune fie o cu jucarie, un joc sau bani din care le vom cumpara cele necesare in mod egal fiecaruia, pana sambata, 4 iunie. Va multumesc din suflet celor care ati facut-o de atatea ori, dar si celor care doriti sa o faceti acum. 

     Pentru mai multe detalii va astept cu un mesaj la aceasta postare, pe ID-ul de messenger: natyutza_22 sau pe Facebook. 

     Din suflet, pentru suflet...

    

La multi ani, mama...

     Draga mea mama, este ziua ta. Ziua in care mi-ai oferit cel mai de pret cadou: viata. Te-am ales pe tine pentru a ma purta in pantece noua luni, pentru ca mai apoi sa devii cea de la care aveam sa invat atat de multe... intr-adevar, tarziu. Am aflat de curand de ce tu, de ce asa, de ce s-a petrecut totul asa cum a fost si alte raspunsuri la multe intrebari care mi-au framantat existenta pana la 27 de ani. Asa cum am mai spus, am invatat foarte multe lucruri, insa nu am crezut ca pe langa toate acestea, voi intelege si ce aveam de invatat chiar de la tine si din intreaga mea experienta de pana acum, legata de tine... Atata timp am trait judecandu-te, criticandu-te, parandu-mi-se totul atat de nedrept, de anormal si ma intrebam mai mereu de ce eu, de ce noi, de ce asa. Dar cine sunt eu sa judec? 

   Am ajuns la concluzia ca nu am fost niciodata in sufletul tau, sa stiu ce a fost acolo si de ce a fost totul asa cum a fost...Am invatat sa iau lucrurile asa cum sunt, sa nu ma mai intreb de ce si sa ma impac cu trecutul, traind aici si acum! Si cand am facut asta, pentru prima oara in viata, te-am regasit, te-am descoperit, te-am si m-am iertat. Am sa-ti multumesc ca datorita tie si a tot ce-a fost, am descoperit ce e iertarea adevarata, care parea aproape imposibila.  Am trait si traiesc dragostea neconditionata fata de cea care mi-a dat viata si care mi-a spus, pentru prima oara dupa 27 de ani, cat de dorita am fost, cat de emotionata a fost atunci cand a aflat ca voi veni pe lume si ce copil minunat am fost si sunt pentru ea. Cuvintele acestea pentru mine atatia ani au reprezentat idealul si imposibilul in acelasi timp, din partea ta... pentru ca niciodata nu am dat voie sa fie, sa se poata intampla minuni, deoarece mintea mea nu inceta nicio clipa sa judece prin prisma trecutului si anula orice posibilitate de schimbare, de surprindere, de adevar prezent. O mama, cat de mult mi-ai lipsit! Esti sufletul care m-a luminat, datorita caruia am descoperit atatea lucruri umbrite in mine insumi, esti experienta de care aveam nevoie pentru a trai iertarea si dragostea neconditionata... Acum vreau doar sa-ti multumesc pentru tot, sa te rog din tot sufletul sa ma ierti si sa-ti spun cat de mult... te iubesc! 

   
   Tot datorita tie aveam sa traiesc o iubire mare, daruita neconditionat si primita cu tot sufletul... cea a mamei in care am crescut, de aceasta data, in suflet... Un om care m-a iubit si m-a crescut cum a stiut ea mai bine si careia ii datorez tot ce sunt acum. Unul dintre cei mai buni, sensibili si iubitori oameni pe care i-am cunoscut vreodata esti tu, mama mea de suflet. Datorita tie am crescut frumos, in sufletul tau bland si protector. Te rog sa ma ierti pentru atatea situatii in care te-am suparat si amarat, te rog sa ma ierti ca ti-am provocat durere plecand de langa tine, insa stiu si simt ca esti in fiecare clipa alaturi de mine, ma sustii asa cum ai facut-o mereu si ai incredere in mine orice as face. Te iubesc din tot sufletul si iti multumesc, ca existi!

    Azi va multumesc si va iubesc, pentru ca, intamplator sau nu, e ziua voastra. :) Am crescut in pantecele uneia si in sufletul alteia si nu pot decat sa va ofer toata dragostea, multumirea si admiratia mea. Ma simt o norocoasa pentru toata viata mea, asa cum a fost ea, pentru ca totul s-a intamplat cand trebuia si cum trebuia, pentru a ajunge la ceea ce simt, gandesc si cred acum, cu toata inima...

   La multi ani, parti minunate ale sufletului meu!

In ziua in care m-am iubit cu adevarat...

În ziua în care m-am iubit cu adevarat, am înteles ca în toate împrejurarile, ma aflam la locul potrivit, în momentul potrivit. Si atunci, am putut sa ma linistesc.

Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Stima de sine.

În ziua în care m-am iubit cu adevarat, am realizat ca nelinistea si suferinta mea emotionala, nu erau nimic altceva decât semnalul ca merg împotriva convingerilor mele.

Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Autenticitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevarat, am încetat sa doresc o viata diferita si am început sa înteleg ca tot ceea ce mi se întâmpla, contribuie la dezvoltarea mea personala.

Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Maturitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevarat, am început sa realizez ca este o greseala sa fortez o situatie sau o persoana, cu singurul scop de a obtine ceea ce doresc, stiind foarte bine ca nici acea persoana, nici eu însumi nu suntem pregatiti si ca nu este momentul …

Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Respect

.

În ziua în care m-am iubit cu adevarat, am început sa ma eliberez de tot ceea ce nu era benefic … Persoane, situatii, tot ceea ce îmi consuma energia. La început, ratiunea mea numea asta egoism.

Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Amor propriu.

În ziua în care m-am iubit cu adevarat, am încetat sa-mi mai fie teama de timpul liber si am renuntat sa mai fac planuri mari, am abandonat Mega-proiectele de viitor. Astazi fac ceea ce este corect, ceea ce îmi place, când îmi place si în ritmul meu.

Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Simplitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevarat, am încetat sa mai caut sa am întotdeauna dreptate si mi-am dat seama de cât de multe ori m-am înselat.

Astazi, am descoperit … Modestia

În ziua în care m-am iubit cu adevarat, am încetat sa retraiesc trecutul si sa ma preocup de viitor. Astazi, traiesc prezentul, acolo unde se petrece întreaga viata. Astazi traiesc clipa fiecarei zile.Si aceasta se numeste … Plenitudine.

În ziua în care m-am iubit cu adevarat, am înteles ca ratiunea ma poate însela si dezamagi. Dar daca o pun în slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte pretios.Si toate acestea înseamna … Sa stii sa traiesti cu adevarat.”

Autor :Charlie Chaplin

Despre iubire, iertare si transformare...

Un om minunat mi-a impartasit intr-o zi povestea experimentului cu broscuta. Daca scufunzi o broscuta in apa si o pui pe foc, ea sta cuminte acolo, chiar daca apa devine din ce in ce mai fierbinte, cu riscul de a muri intr-un final. Asta se intampla pentru ca temperatura apei creste treptat, iar broscuta are astfel timp de...acomodare. Daca insa pui intai apa la fiert, iar cand temperatura este foarte mare arunci broscuta in apa, ea sare instant la contactul cu apa, ca..."arsa".

Oare nu e valabil si in cazul nostru?

Mie povestea asta mi-a sunat asa cunoscuta, la nivel subconstient facand instantaneu o pararela cu o anumita situatie din viata mea, pe care la vremea respectiva nu o percepeam astfel, iar urmarile sale m-au indignat, mi se pareau nedrepte, erau...de neinteles. De neinteles initial insa e doar faptul ca inima ne transmite semnale, inima este intuitie, iubire pura, intentii reale, care uneori nu se potrivesc cu realitatea, in acest caz, cu ceea ce ne spune mintea, ego-ul nostru, incapatanarea si apa calduta in care ne scaldam. Si-atunci...cum e posibil? Cum e posibil sa simt intr-un fel si sa gandesc (traiesc) in altul? Atunci cand traiesti ceva anume, dar situatia se indreapta, progresiv, spre ceva de nedorit, te "obisnuiesti" cu incalzirea apei si te adaptezi pe drum, neschimband nimic, neascultandu-ti inima, pentru ca tu stii cum e, esti pe teren binecunoscut, deci de ce ai schimba ceva cand schimbarea implica teama, nu-i asa? Ei, si ce te faci cand din apa calduta cineva te scoate si te arunca direct in oala cu apa fiarta? Oare ce te faci? Sari, te salvezi, deci, te descurci de minune!

Acelasi om minunat m-a ghidat spre raspunsul la intrebarile mele, spre tot ce simt acum fara teama, spre tot ce traiesc si simt de fapt, spre... ceea ce am fost dintotdeauna, dar am fost prea ocupata sa vad, sa valorific, sa dezvolt, sa transform...

Am invatat ca atunci cand nu stai prea mult pe ganduri cand esti intr-o anumita situatie, ci doar intrebi, respiri adanc si asculti...e cel mai bine. Am invatat ca nu merita sa stai in fata unei usi inchise batand la infinit, cu inversunare si durere, pierzandu-ti energia, cand in jurul tau poate fi o alta usa, deschisa, iar tu astfel nu o vezi... Si Ii multumesc Lui Dumnezeu pentru ce aveam sa descopar in spatele altei usi... Am invatat ca de cele mai multe ori cand mintea iti spune ceva, ai indoieli si nelinisti si teama, dar cand iti intrebi inima, raspunsul iti ofera liniste si pace. Am invatat ca dragostea nu se invata, ci pur si simplu... se simte. Am invatat ca fiecare lucru se intampla cu un rost si am ajuns sa multumesc pentru tot, cand a fost, asa cum a fost si pentru ce a rezultat intr-un final din asta. Am invatat sa respir adanc atunci cand mi-e teama, sa aleg sa fiu fericita, in loc sa ma amarasc singura, pentru ca am atatea lucruri pentru care sa fiu cu adevarat recunoscatoare! Am invatat ca e mult mai constructiv sa ma transform uitandu-ma la mine, decat aratand cu degetul in jur, pentru ca celelalte patru degete, indreptate spre mine, imi arata de fapt unde e de lucrat.

Am invatat sa imi ofer sprijinul si ajutorul din suflet doar atunci cand simt si cand imi este solicitat, incetand sa mai stiu eu ce e mai bine pentru ceilalti. Am invatat ca fiecare om este liber sa simta, sa aleaga, sa vrea, sa poata, sa gandeasca, sa descopere, fara sa mai consider ca totul are legatura cu mine, fara sa mai iau totul personal. Am invatat ca ma doare un repros sau o critica din partea cuiva doar atunci cand mie nu-mi place exact acel lucru la mine. Am invatat ca ceea ce ma deranjeaza la altii, ce nu accept sau nu suport, sunt de fapt lucruri pe care nu le accept la mine. Am invatat sa ma accept. Am invatat sa ma iubesc. Am invatat sa nu ma mai invalidez singura, sa nu ma mai tem de judecati, daca dau sau nu dau bine, am invatat ca asta sunt, ca tine de mine sa ma transform, pentru mine si ca fiecare are treaba lui, cu el. Pentru ca totul porneste din interior in exterior si nu invers. Am invatat sa nu imi mai conditionez fericirea, in functie de timp, bani, aspiratii, realizari, implinirea a ceva ce imi doresc, pentru ca de fapt sunt fericita aici, acum, cu ceea ce am, simt si sunt. Am invatat sa ma eliberez si sa ii eliberez pe cei din jurul meu prin iertare, pentru ca resentimentele nu fac altceva decat sa imi faca mie rau, chiar daca mintea mea crede ca astfel voi pedepsi pe cineva. De fapt... ma pedepsesc pe mine, chinuindu-ma cu ceva ce nu-mi face bine, ce nu ma reprezinta. Am invatat sa ma bucur de fiecare lucru si experienta asa cum vin, prin acceptare. Si am invatat ca daca nu reusesc pe moment, e ok, e bine oricum, tot acceptare e. Am invatat sa ma iert pe mine si asta e cel mai important lucru. Am invatat sa iubesc fara teama, pentru ca teama si iubirea nu au ce cauta impreuna, in acelasi timp. Teama ia nastere in minte, iar mintea...e limitata la trecut, la ceea ce stim deja. Teama in dragoste inseamna egoism. Teama de a nu fi ranit inseamna sa te gandesti doar la tine, sa te protejezi pentru a nu suferi TU. Dar cand iubesti din suflet nu ai timp sa gandesti, ci doar sa simti.

Am invatat sa nu-mi mai fie teama de critici, de judecati, de indoieli. Pentru ca atunci cand tu stii cum esti, ca ceea ce simti si exprimi e autentic, asta e tot ce conteaza, iar ceilalti cu siguranta vor simti asta, daca lasa sufletul sa simta si nu mintea sa gandeasca. Am invatat sa ma bucur de fiecare lucru, gest, persoana, am invatat sa las prejudecatile, etichetele si asteptarile la o parte si sa ma las pur si simplu surprinsa. Am invatat sa renunt la a ma lauda cat de puternica sunt eu carandu-mi bolovanul trecutului de gat, cerand in acelasi timp ajutor, cand mult mai usor a fost sa... ii dau drumul. Am invatat ca nu stiu totul, am invatat sa admit asta si e bine asa; iar cand vreau sa stiu, intreb, nu fac supozitii. Am invatat ca dreptatea e relativa si subiectiva, renuntand astfel la a duce lupte seculare in acest sens. Am invatat sa fac cat mai multe lucruri si activitati din pura placere. Am invatat sa ascult semnalele pe care sufletul si trupul meu mi le transmit, sa ma respect, sa iubesc momentele cu mine si sa mi le acord atunci cand am nevoie. Am invatat ca a fi ferm, perceput drept "prost-crescut" nu inseamna a fi rau. Am invatat ca un "nu" categoric e mai benefic decat un "da" cu jumatate de gura; si ca "da" nu inseamna ca esti slab sau prea bun, daca asa simti. Am invatat ca am prieteni, colegi, cunostinte oameni minunati, care merita toata atentia si iubirea mea, neconditionat. Am invatat ca iubirea, sinceritatea si daruirea nu sunt conditionate de nimic. Am invatat ca starea de bine, de liniste si pace pornesc din interior spre exterior si nu invers.

Am realizat ca cel mai bun lucru pe care mi l-am putut oferi eu mie a fost sa ma intreb cine sunt, ce vreau, sa ma caut si sa actionez in acest sens, transformandu-ma in fiecare zi. Am invatat ca "te iubesc", "multumesc" si "iarta-ma" sunt atat de usor de spus cand nu gandesti, ci doar simti. Am realizat ca iubesc cu tot sufletul, ca multumesc in fiecare zi din toata inima si ca iert cu sinceritate. Am realizat ca iubirea si iertarea sunt adevarate binecuvantari, balsam pentru suflet...

Carnival beauty mask by Monica Panait

Photo by Virgil Hritcu (www.virgilhritcu.com) Make-up by Monica Panait (www.monicapanait.ro) Model and processed: me :)

Joker face :)

Photo by: Virgil Hritcu (www.virgilhritcu.com) Make-up by Monica Panait (www.monicapanait.ro) Model: Me :)

New photo session 3rd of March 2011

Photo by Virgil Hritcu - www.virgilhritcu.com Make-up by Monica Panait - www.monicapanait.ro Hair-style: Oksana ArtLine - www.oksanaartline.ro Accessories: Iulia Dumitru - www.handmadebijuterii.ro

Photo session :)

Photo session 06.11.2010 Make-up By Georgiana Ionita ( http://georgianai.wordpress.com/ ) Photo By Virgil Hritcu

First step forward...

Ma gandeam zilele astea la titlul acestui blog, la ceea ce ma reprezinta... Ce ar putea fi rau in a fi visator, fiind totusi ancorat in realitate, raportat la lumea inconjuratoare fara a te identifica, cu ei? Ce e rau in a incerca sa te impaci tu cu TINE, in a-ti accepta si imbratisa adevarata personalitate, dorintele, gandurile si idealurile? Am ajuns la concluzia ca a te accepta, a te cunoaste cu adevarat, a fi sincer TU CU TINE insuti si a te iubi, fara a cadea in extrema narcisismului este poate cea mai mare dovada de intelepciune. Azi mi s-a intamplat un lucru care m-a uimit pana si pe mine; m-am trezit zambind, realizand ca inca mai exista lucruri care ma pot surprinde la mine. Am avut si am multe temeri, dar unele dintre cele mai mari sunt teama de singuratate si cea de intuneric... Ieri am fost cu niste prieteni in oras si am stat pana tarziu, foarte tarziu. Desi stau cam prost cu socializarea zilele astea, mi-a facut bine, poate si datorita faptului ca toti imi sunt prieteni apropiati, care mi-au fost alaturi atat la bine, cat si la greu, so...Anyway, cand am hotarat sa o luam fiecare catre casa, am decis sa nu iau un taxi, asa cum as fi facut in mod obisnuit, ci sa o iau incet pe jos, desi nu locuiam deloc aproape si era si vreo 4 dimineata...Ciudat pentru mine e faptul ca in mod obisnuit m-ar fi cuprins atat teama, cat si sentimentul de singuratate si pustietate. Nicio masina, nici sunetul altor pasi decat ai mei tot drumul spre casa, decat o liniste poate infricosatoare...Si la un moment dat picuri de ploaie...ploua linistit, ascultam linistea, paseam linistit si zambeam... In acel moment am realizat nu numai ca nu imi e teama, dar mai mult, ca picurii de ploaie care ma curatau, linistea care ma inconjura si drumul drept inainte erau exact lucrurile de care aveam nevoie...fiecare pas inainte imi dadea forta, fiecare strop inlocuia fiecare lacrima, alunga toata energia negativa, iar lipsa temerilorma ajutau sa ma simt din ce in ce mai puternica, cu fiecare pas. M-a surprins ca toata viata am urat ploaia, pe care acum...o iubesc. Si zambeam... Si cat poate fi de bine sa iti planga sufletul, sa te simti neindreptatit, sa ai o multime de "DE CE"-uri in minte care bat si bat ca un clopot asurzitor si totusi...sa zambesti, cu adevarat, sa simti cum forta de a merge mai departe iti invadeaza fiecare celula, fiecare muschi, speranta iti indruma fiecare pas, credinta nu te lasa....sa renunti. Si atunci...te impaci cu tine insuti, GANDESTI mai mult decat SIMTI si faci un...first step forward...

I'll be missing you.....

Oricat mi-ar fi de greu...si-mi este, oricat ar parea de ciudat...si este, pana acum am pastrat in suflet si in gand ce simt si ce gandesc, am varsat lacrimi amare si-am plans pe dinauntru, dar simt nevoia si mi-e dor, atat de dor...sa-ti vorbesc... Am atata nevoie de tine acum, asa cum aveam si-atunci cand eram mica si ai incercat mereu sa suplinesti lipsa unei mame atunci cand aveam atata nevoie de ea langa mine. Voi avea nevoie mereu, ca atunci cand ma trezeam lenesa, in copilarie, iar tu ma rasfatai cu mangaieri, ma priveai cu chipul tau blajin si-mi zambeai cald soptindu-mi: "pusha, trezeste-te ingerica"...Voi simti nevoia de tine ca atunci cand ma durea ceva, iar mainile tale calde si fine imi alinau durerea si timpul parca se oprea in loc; ca atunci cand imi era pofta de ceva bun, iar tu pregateai cu atata drag grish cu lapte, cozonaci sau biscuiti si cacao cu lapte, ca atunci cand plangeam si ma mangaiai pe frunte strangandu-ma la piept si linistindu-ma: "trece, pusha, toate trec"... Mi-e atat de dor de privirea ta blanda, de bunatatea ta nemasurata, de blandetea cu care faceai orice, de rabdarea de fier pe care o aveai in orice situatie, de diplomatia ta extraordinara si felul cum ii impacai si linisteai pe toti... Ai fost, esti si vei fi mereu exemplul meu de bunatate nemasurata si blandete in lumea asta. M-ai invatat si imi repetai mereu ca uneori tacerea-i ca mierea, ca rabdarea e de aur si ca fiecare om e inzestrat cel putin cu o latura buna...Port ca o salba de bolovani toate despartirile, cand tu ma priveai cu blandete din patul unde traiai de atatia ani, ma binecuvantai la plecare si imi spuneai ca te rogi tot timpul pentru mine. Erai confuza si te simteai vinovata ca aveai momente cand...uitai ca nu tu m-ai nascut si-mi marturiseai ca ma iubesti mai mult decat pe proprii copii...Iar eu - si ma bucur cate zile am pentru asta - aveam grija mereu sa-ti spun ca te port in suflet si in gand zilnic, ca te iubesc enorm si te rugam sa fii cuminte, sa iti iei medicamentele si sa te rogi si pentru tine, asa cum ma rog si eu, sa te tina Dumnezeu pana ma intorc, macar asa, cum te lasam... Tu m-ai apropiat de Dumnezeu, inca de cand eram micutza si ma duceai la slujba cu tine, la bisericuta de la coltul strazii, aproape in fiecare zi...si ma priveai cu atata drag si mandrie cum rosteam "Tatal Nostru" cand eram de-o schioapa, in fata altarului...Se facea o liniste totala si smulgeam lacrimi din ochii enoriasilor. Dar m-ai apropiat prin felul tau de a fi, prin credinta ta nestramutata si toata lumina si seninatatea aceea de pe chipul tau care venea din interior... Imi vorbeai mereu de Fecioara Maria pe care o visai des, care iti dadea putere in orice situatie, care era exemplul tau de blandete si rabdare si imi impartaseai ca o rogi sa fie langa tine atunci cand... Si a venit si acel moment...si nu pot sa nu ma gandesc la tot ce m-ai invatat, la tot ce ai insemnat pentru mine. In ziua aceea ti-am cantat "Tatal nostru" asa cum iti placea tie; Sugrumata de durere, dar sper ca m-ai auzit...STIU ca m-ai auzit. STIU ca ma vezi si ma veghezi, ma ocrotesti asa cum ai facut-o mereu...Asta i-am spus si l-am linistit si pe el cand mi-a spus ca singurul regret este ca nu a facut un anume pas mai devreme, pentru a te bucura si tu de fericirea noastra. Buni...stiu ca e mai bine asa, ca nu mai suferi, ca nu mai induri, dar imi lipsesti...si o sa imi lipsesti mereu. Niciodata nu esti pregatit pentru o despartire, chiar daca te astepti sau nu, indiferent de varsta...iar acest "niciodata" se repeta iar si iar ca un magnetofon stricat si iti loveste inima cu puterea si ecoul unui clopot...si doare...De atunci...nu trece zi sa nu ma gandesc la tine si incerc sa nu te mai plang, pentru a nu te intrista, ca mereu imi spuneai sa zambesc...Mi-e greu, mi-e dor, atat de dor...Si-ti multumesc pentru tot ce ai fost, esti si vei fi mereu pentru mine, iti multumesc tie si Lui Dumnezeu ca m-a crescut un om ca tine, atat de frumos, intr-o lume nu tocmai frumoasa...Cel mai bun om pe care l-am cunoscut vreodata. Te iubesc din tot sufletul si te voi iubi mereu...Si tu stii...ca nu te voi uita NICIODATA...